Povestea catelusei din imagine confirma din nou adevarul ca animalul te alege pe tine si nu tu pe el.
Acum 6 ani lucram intr-un magazin si nu prea aveam asa de mult de munca, puteam sa mai arunc cate un ochi si afara. Zilnic trecea un catelus, nu-mi dadeam seama daca era fetita sau baiat, daca era tanar sau batran, fiindca nu mergea niciodata normal, tot timpul fugea cu coada intre picioare. Zi in zi ii aduceam mancare dar nu puteam sa ma apropii cand manca, ca o lua la fuga. Trebuia sa las mancarea jos, sa ma indepartez si dupa aceea se apropia si ea, ca descoperisem ca era catelusa. Si fiindca majoritatea nu au nume pe strada, eu ii tot ziceam “fetita” in sus, “fetita” in jos, si asa a ramas.Luni de zile nu m-a lasat sa ma apropii de ea, si daca faceam vreo miscare brusca atat imi trebuia, o tulea rapid. Incetul cu incetul s-a invatat ca nu-i fac rau si se mai apropia cate un pic, pana a ajuns sa-mi mance efectiv din palma. Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa o iau acasa deoarece aveam 2 pisici si nu credeam ca s-ar putea intelege cu un caine.
In plus mi se parea ca e batrana pentru ca nu manca nicodata chestii mai mari sau mai tari, renunta usor la mancare si pleca cu coada intre picioare din nou. Un an de zile pe strada nu am vazut-o decat cu coada intre picioare. Hingherii faceau ture destul de des prin zona respectiva dar fiind mica s-a strecurat si a scapat de fiecare data. Isi facuse un culcus sub un balcon unde nu incapea nici un copil, daramite hingherii. Dupa cateva luni de cand am vazut-o prima oara,a trebuit sa plec in luna iulie pentru 3 luni in Grecia,iar in ultima zi de munca, desi nicodata nu trecuse strada, Fetita s-a luat dupa mine si era sa fie lovita de masina. M-am intors din mijlocul strazii si am fugarit-o inapoi, cu mare strangere de inima. In toamna m-am intors la munca. Am asteptat vreo 2 zile dar nu am vazut-o pe Fetita, am intrebat doamnele de la magazinul alaturat si mi-au spus ca nu o vazusera de mult. M-am dus sa o caut sub balconul ei, si intradevar era acolo, dar nu vroia sa iasa. M-am rugat de ea o gramada, am incercat sa o ademenesc cu mancare. Nimic! Am stat mult acolo pana a iesit si s-a apropiat de mine si mi-am dat seama de ce nu iesea. Era foarte, foarte bolnava, de abia respira, era foarte murdara, ea care era curatica de obicei, ii curgea nasul si era intr-un hal fara de hal. Am adus medicamente, si am tratat-o cateva zile cu antibiotice si parea ca merge pe drumul cel bun. Vremea era inca frumoasa, nu era frig afara. M-am dus intr-o duminica la munca si fiindca aveam in spate o baie cu dus, am profitat de ocazie sa o spal. Nu a scos un scheunat macar, desi mi-era frica sa nu o considere agresiune, doar nu mai facuse baie in viata ei. A trebuit sa stau sa se usuce in magazin, si nu am lasat-o sa plece, am uscat-o cu uscatorul dar nu vroiam sa o imbolnavesc mai rau.
Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti ce soc a fost sa-i aud vocea, pentru ca pana atunci nu auzisem nici macar un sunet din gura ei. Parca vorbea si-mi povestea toate prin cate a trecut ea, si se uita in ochii mei si “povestea”. Am crezut ca e suparata si schelalalie din cauza ca nu-i dau drumul din magazin, si dupa un timp dupa ce s-a uscat i-am dat drumul, constienta in sinea mea ca probabil nu va mai sta niciodata la mine dupa ziua aia. Ei bine m-am inselat, din tacuta de mai inainte, acum venea la usa si parca imi spunea sa merg cu ea, mergea doi pasi in fata si apoi se uita in urma sa vad daca o urmaresc. M-am dus dupa ea. S-a dus sub balconul ei, si a inceput sa sape, mandra de ce face ea acolo, o gaura in pamant. I-am adus un pulovar vechi si i l-am pus in roata de cauciuc unde se incolacea ea. A doua zi dimineata ma astepta la coltul magazinului si mandra de ce face ea, "vorbea" cu mine, topaia cum nu am vazut-o niciodata pana atunci si fugarea toti cainii vagabonzi care mai erau pe acolo, desi era mai mica decat ei. A doua zi statea foarte fudula langa un copac in varful caruia era catarata o pisica pe care tocmai o fugarise. Am lasat-o sa stea in magazin, i-am amenajat o cutiuta si toata ziua statea acolo, desi incepuse sa latre la clienti sa ma "apere". In continuare era bolnavioara dar mergea spre bine, din pacate noaptea dormea tot afara.
Cand plecam acasa ma chinuiam sa ma ascund de ea sa nu se ia dupa mine, mi se rupea sufletul. In fiecare dimineata era de straja patriei la usa magazinului. Din pacate s-a schimbat vremea si ea inca nu era vindecata si in octombrie erau mai putin de 0 grade afara. Intr-o seara m-am gandit si am gasit singura solutie valabila, sa o duc acasa! Am facut rost de o funda cu care am legat-o, ca zgarda nu aveam, si am pornit spre casa. Nu a vrut sa treaca strada pe jos, a trebuit sa o iau in brate, in troleu am crezut ca face infarct, a tremurat tot drumul, dar in momentul in care a intrat in casa am stiut ca o sa ramana pentru intotdeauna pentru ca nu a fugarit pisicile din dotare ci le-a ignorat policos. Nu vroia sa stea in fotoliu, vroia la noi in pat ceea ce nu i-am permis pana nu m-am dus la doctor si i-am facut tot ce trebuia facut, vaccinuri si deparazitari. Mergeam cu ea la munca cu zgarda rosie si era atat de fudula de parca se mandrea ca are stapan. Vecinii de la bloc mi-au spus ca pe Feti nu o placeau copii pentru ca e “urata” si ii spuneau “sobolanca” si o bateau cu pietre, de aia fusese atat de speriata inainte. Acum e stapana casei si fugare toate matele straine din curte, are 4 prieteni, pe Tao, un catel cu care m-am pricopsit de la sora mea, un motan si 2 pisici si nimeni nu intra in curtea mea fara ca eu sa fiu anuntata. A invatat sa dea labuta, sa stea in "sezi", sa astepte daca ii spui si merge la plimbare doar cu codita fluturand fudul pe sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu