Povestea lui Lucky

 
2 decembrie 2010: R.I.P- NU TE VOM UIT NICIODATA  DRAGUL NOSTRU LUCKY. 


Mai 2010: Lucky e un motan de 9 ani,si cred cu tarie ca numele i se potriveste de minune. Cand l-am adus acum 9 ani era cat mana mea, poate chiar mai mic, imi era frica sa nu calc pe el in casa. Imi statea pe umar, dormea acolo fara nici o grija si din cand in cand ma musca de ureche. Incetul cu incetul a crescut. Pe la 7 luni a disparut de acasa vreo saptamana, am plns de nu am mai putut, l-am cautat peste tot dar nimic. 

Dupa ce incepusem sa-mi iau gandul, intr-o noapte pe la ora 12 stateam pe banca afara la o vorba, fiindca asteptam sa fiarba niste niste bulion de rosii, si nu ma puteam culca devreme ca de obicei. De undeva de pe strada se auzea un miorlait disperat. Eu eram desculta dar m-am dus sa vad ce e. Peste drum, pe trotuarul celalalt, statea ghemuit o mingiuca neagra de blana, de abia se vedea, dar care facea un scandal monstru. Asa desculta cum eram, am tulit-o sa vad daca nu cumva e Lucky, si chiar el era. Mort de foame si de frica, dar intreg si nevatamat. Dupa aceea a devenit un lucru „aproape” obisnuit sa lipseasca cate 2-3 zile de acasa. Intotdeauna am fost ingrijorata si ma duceam sa-l caut. Deja ii cunosteam locurile pe unde obisnuia sa umble. Nu mai spun de cate ori a venit cu capul umflat, muscat, cu rani deschise, purulente. Este un pisoi foarte destept, de fiecare data cand se intampla ceva rau cu el, venea si statea acasa, asta a fost scaparea lui, ca-l vedeam bolnav si il tratam, la doctor sau acasa, dupa nevoie. A fost pe marginea prapastiei de multe ori, uneori ma mir cum de a scapat de fiecare data. Anul trecut, in vara 2009, a venit intr-o dimineata acasa cu botul rupt, umflat, plin de sange, cu rani la cap, murdar si tavalit tot, aproape tarandu-se. Nu am stiut ce s-a intamplat dar dupa ce am intrebat in stanga si in dreapta, am aflat: a iesit in strada si l-a lovit masina. Vecinul meu l-a vazut cu o seara inainte, doar ca nu a stiut ca e chiar Lucky (si nu cred ca-i pasa, oricum). Am intepenit de groaza, nu stiam ce sa fac, l-am luat si l-am dus la doctor. 

Acolo am aflat: mandibula fracturata, toti coltii rupti, un ochi aproape distrus, fara sa vorbim de piciorul din fata cu care schiopata. Doctorul aproape a spus sa-l eutanasiem, pentru ca nu se putea opera fractura pentru ca nu mai avea coltii sa poata fi fixata mandibula. Nu putea manca si bea. Am spus ca daca exista cea mai mica sansa ca sa traiasca eu nu-l omor cu zile. I-au facut glucoza, antibiotice, antiinflamatoare, l-au curatat si l-am luat acasa. Fiindca mi-a fost frica ca o sa plece si o sa moara pe undeva i-am construit un tarc mare, cam de 1,5m lungime si 1 m latime, care ocupa un sfert de sufragerie, dar ce mai conta. Vreo 2 zile zile a facut glucoza si i-am dat cu seringa lapte dar dupa cele doua zile in care nu a putut nici misca limba sa bea sau sa manance, Lucky al meu, luptatorul, a inceput sa linga mancarea incet, incet si sa se chinuie sa bea lapte singurel.

 O luna de zile a stat in tarcul ala, pana s-a vindecat si a fost OK, acum e in continuare un Don Juan, desi nu ca pe vremuri, sta mai mult pe acasa. A ramas cu cateva sechele dupa accident, din cand in cand mai schioapata, un ochi nu se mai inchide complet si are fata cam stramba si asimetrica, dar e in viata si asta e important.

2 Decembrie 2010 Lucky a murit dupa o suferinta de cateva saptamani in care a fost la o gramada de doctori. Ajunsese umbra motanului de altadata. NU TE VOM UIT NICIODATA  DRAGUL NOSTRU LUCKY.