Negrila-ADOPTAT

Am facut poze noi pentru catelul negru din curte de la mine de la munca. Din pacate de negru ce e nici ochii nu i se vad prea bine in poze.) Ce pot sa spun este ca este foarte inteligent, a reusit sa-i faca pe oamenii nostri de la paza sa-l pastreze in curte, pentru ca este foarte vigilent si nimic nu misca noaptea, om sau animal, pana nu anunta el iara puturoasele alea doua de cateluse nu fac asta. Singura problema mare sunt masinile, pentru ca iese in strada. Am inteles ca a fost de paza la o ferma de cai din apropiere, cineva il stia de acolo, dar nu-l ingrijeau bine si a fugit/scapat. Dupa cum va ziceam, acum o luna jumate avea lantul incastrat in gat si rana de jur imprejur. Acum e ca si nou, vindecat complet. In plus ziua este tot o joaca pe capul lui, este foarte prietenos. Si vine cand il chemi si te lasa sa-l mangai si se joaca frumos si cu catelusele. Este un haios, se pare ca mai multi ii spun Negrila, desi mie nu-mi prea place. Mananca orice ii dai chiar si paine. Nu are mai mult de 1 an jumate. Deja toti il cam iubesc, cu mici exceptii si nu-l mai fugareste nimeni de acolo. E un metis de schnauzer, este de talie medie, nu e prea mare. L-am deparazitatat intern si extern.

11 septembrie 2010: Negrila a plecat la casa lui, are curte, are un prieten de 6 ani, Horia care il invata sa faca aport si va fi mult mai bine pentru el sa aiba siguranta zilei de maine. Bafta, Negrila!! (i-au pastrat numele)
Mai jos sunt poze cu noua familie.
19 septembrie 2010, Negrila e ok, am fost sa-l vizitez. Cred ca mai bine nu se putea:

11 septembrie:

Povesti de succes

Am sa insir acum niste catelusi si pisicute care au avut pur si simplu noroc ca au nimerit peste noi sau noi peste ei, cum vreti sa o luati. De ce spun asta? Pentru ca fiecare a ajuns unde trebuia sa fie de la bun inceput, adica acasa la el, la stapanul lui si nu pe strada vagabond, muritor de foame, sete, boli sau frig. Fiecare a facut ce-a putut pentru ei, Brandusa si Meda i-au luat in ingrijire, noi am ajutat cu postarea anunturilor  si promovarea lor pe unde am putut, in mod organizat, am mai vaccinat si sterilizat cate unul pe banii nostrii, astfel incat scopul comun al fiecaruia a fost atins si cainii su pisicutele au fost adoptati. Fiecare dintre noi si-au adus aportul cum a putut mai bine, si daca macar fiecare om face doar cat poate dar AR FACE ceva s-ar schimba multe lucruri in lumea asta.

Nu exista o ordine anume ci cum imi aduc aminte de ei:

Suzi, adoptata de Ildi -http://anima-sos.org/content/2010/04/22/suzi-pisicuta-tricolora-a-fost-adoptata/

Zgarduta, alias Lili, adoptata la Codlea- http://anima-sos.org/content/2010/04/23/pisicuta-tricolora-zgarduta/

Leo, salvat de d-na Gizi si  adoptat de Meda- http://anima-sos.org/content/2010/04/28/leo/

Nora, sterilizata de noi si adoptata de vecinii de la firma: http://anima-sos.org/content/2010/04/29/nora-ciobanesc-german-metis/

Povesti de succes-Bella

Bella- singura care a fost salvata dintre toti fratiorii ei, omorati de cainii ciobanilor de pe camp.

Maria va poate povesti o zi intreaga despre Bella, o catelusa superba, blanda, metis de terrier, dar pana acum atat de incercata. Mama ei era a unor vecini, care nu au avut grija ca ea sa nu ramana gestanta, iar dupa ce a fatat puiutii, la catva timp au vandut casa si au plecat , parasindu-i in curte. Noul proprietar nu a dorit animale in curte si-a dus puii pe un camp, pentru ca nu aveau nevoie de asa ceva. Nu stim ce s-a intamplat, cert e ca atunci cand Maria a aflat s-a dus sa caute puii, din nefericire doar Bella mai era intr-un tufis, restul puilor erau morti sau disparuti, nu i-a mai gasit niciodata. A luat-o si a dat-o spre adoptie altei vecine.

Sa ajutam animalele, pasiunea noastra

Nici nu stiu cum sa incep. In ultimele doua luni s-au intamplat asa de multe incat nu stiu cu care sa incep. Asa ca incep cu inceputul. Acum vreo 2 luni eram in lumea mea, singura si ajutatand sporadic animalele de pe strada, fie cu un pumn de mancare, fie luand acasa din ele, dar oricum, o picatura intr-un ocean. Intr-o seara, Cip s-a dus sa ia ceva de la chiosc, si cand s-a intors m-a chemat in curte si mi-a aratat o mogildeata de catelus care dadea din ciotuletul de coada si se gudura din toata fiinta ei la el, era asa de mica incat probabil nu avea nici o luna, iesise dintr-o cutie de fier de calcat care avea un pulovar inauntru.. Nu m-am gandit ca e draguta si haioasa ci ca este un sufletel care va ajunge rau, eu nevand posibilitatea sa o tin. Situatia mea  locativa nu era deloc sigura in momentul ala si aveam deja 2 caini si 3 pisici.

Cel mai bun animal de casa: cainele sau pisica?

Peste 50% dintre români au un animal de companie: cei mai mulţi preferă căţeii, pentru că sunt docili. Alţii spun că pisicile îi calmează.

Eşti vesel, supărat sau obosit, pentru ei contează mai puţin. Te aşteaptă la uşă în fiecare zi. Vor mâncare, un pic de atenţie şi de afecţiune. Cine dă din coadă la tine acasă, alegi tu. Câinele sau pisica?

Un studiu realizat de ISRA Center Marketin Research relevă faptul că jumătate dintre români au acasă un câine, o pisică, mai multe din cele două exemplare sau, în unele cazuri, ambele. În 45,4% din gospodăriile orăşeneşti există măcar un animal de companie. Potrivit cercetării, în 59,4% din cazuri oamenii cresc câini, iar pisici numai în 36,6%. Diferenţa este reprezentată de alte animăluţe, de la papagali la peşti sau chiar tarantula. Tinerii între 20 şi 24 de ani şi persoanele trecute de 40 de ani simt mai mult nevoia companiei unui animal. Dacă majoritatea stăpânilor de câini sunt persoane active, între 30 şi 34 de ani, în cazul pisicilor, proprietarii au peste 50 de ani.

Ciufi, pisica vagaboanda

Sa va spun despre pisica vagaboanda Ciufi, care a fost sterilizata acum 2 saptamani odata cu Zgarduta care a plecat la casa ei in aceeasi zi. Ciufi e o pisicuta foarte, foarte frumoasa, tricolora, cu blana lunga si ochii verzi, dar e vagaboanda de cand se stie, e salbatica, ii e frica de om, desi acum incepe sa se mai obisnuiasca. Ani de zile am hranit-o pentru ca incontinuu facea pui, de 2 ori pe an dar niciodata nu am reusit sa pun mana pe ea sau sa ma apropii macar la un metru de ea.

Povestea lui Lucky

 
2 decembrie 2010: R.I.P- NU TE VOM UIT NICIODATA  DRAGUL NOSTRU LUCKY. 


Mai 2010: Lucky e un motan de 9 ani,si cred cu tarie ca numele i se potriveste de minune. Cand l-am adus acum 9 ani era cat mana mea, poate chiar mai mic, imi era frica sa nu calc pe el in casa. Imi statea pe umar, dormea acolo fara nici o grija si din cand in cand ma musca de ureche. Incetul cu incetul a crescut. Pe la 7 luni a disparut de acasa vreo saptamana, am plns de nu am mai putut, l-am cautat peste tot dar nimic.